Atitudinea agentului imobiliar
Bogdan Georgescu, presedintele companiei de consultanta imobiliara Colliers International, crede ca, luati de val, multi oameni din domeniul imobiliar si-au pierdut in ultimii ani simtul realitatii si au acordat atentie in primul rand activitatilor care au generat un castig imediat, in detrimentul educatiei si dezvoltarii pe termen lung.
„Cat timp piata crestea cu peste 50% pe an, as spune ca aceasta atitudine a fost oarecum normala, mai ales intr-o tara in care succesul se masoara aproape exclusiv in bani sau masini de lux. Imi aduc aminte ca, acum mai bine de un an, un bancher elvetian imi explica filozofia administrarii averilor in tara sa si nu reuseam sa inteleg conceptele de «clase de risc», «termen lung» sau «planificare financiara»", explica seful Colliers.
Georgescu spune ca nu putem vorbi inca de o schimbare generalizata in comportamentul agentilor romani. El spera insa ca oamenii au inteles ca nebunia din ultimii ani nu reprezenta o stare de normalitate, asa cum nici blocajul actual nu va dura foarte mult timp.
„Sper ca de acum inainte succesul in acesta piata sa fie bazat in primul rand pe educatie, munca si seriozitate, si nu doar pe speculatii. Cred ca agentii imobiliari au gresit in ultimii ani, in primul rand, ca nu au acordat mai multa atentie educatiei si formarii profesionale pe termen lung. Din pacate insa, aceasta este o problema majora in toate sectoarele economiei, care pleaca de la un sistem de invatamant invechit si extrem de slab", afirma presedintele Colliers.
In opinia sa, criza din economia romaneasca nu a fost provocata de piata imobiliara, ci invers, piata fiind afectata de blocajul economic si de starea de panica generalizata deja la nivel national. Pentru ca ne lipseste experienta si intelepciunea de a investi cat mai chibzuit banii castigati peste noapte, criza va sterge multe dintre averile facute usor in ultimii trei-patru ani, spune Georgescu. Insa tot criza ne va ajuta sa intelegem mai bine ceea ce multi oameni cu bani din Occident au invatat de la parinti si bunici.
Un trend impus de piata imobiliara
Reuven Havar, director general al al dezvoltatorului AFI Europe Romania, este de parere ca atitudinea agentilor imobiliari din piata locala nu a fost diferita fata de cea a colegilor din Europa, pentru ca toti au facut parte dintr-un trend impus de dinamismul pietei imobiliare.
„A fost un trend si sume mari de bani au fost rulate, insa acum intreaga piata imobiliara s-a schimbat si toti jucatorii vor trebui sa se adapteze situatiei. Toti cei care au facut parte din trend, fie ca a fost vorba de companii de consultanta, de investitori, dezvoltatori sau chiar de banci, cu totii se vor adapta sau vor disparea din piata", explica Reuven Havar.
Astfel, jucatorii din real estate vor fi mult mai atenti in luarea deciziilor, mai precauti atunci cand va fi vorba de noi achizitii, dar mai ales, vor pune un pret mai mare pe evaluarile proprietatilor. Un exemplu clar de atitudine deja schimbata este cea a arhitrectilor, spune Havar, care acum acorda o atentie deosebita detaliilor si ofera servicii mai elaborate.
Client Care si Quality Control - Expresii noi in pentru agenti
Razvan Gheorghe, Partner si Managing Director al companiei de consultanta Cushman & Wakefield Romania, spune ca actualul context economic a determinat aparitia unor expresii precum Client Care si Quality Control in viata agentiilor imobiliare si a consultantilor. Indiscutabil, clientii sunt mult mai selectivi, iar fara o abordare profesionala, dar mai ales fara un cadru etic, serviciul nu va fi castigat de agenti.
„Orice consultant trebuie sa inteleaga ca standardul serviciilor imobiliare este inalt si are o singura insemnatate, indiferent de compania la care lucrezi. Acest lucru inseamna ca cerintele sunt aceleasi pentru orice fel de agent dintr-o companie si, la randul lor, sunt identice pentru o companie mica sau mare", subliniaza Razvan Gheorghe
Un agent imobiliar nu este un agent de turism
Ruxandra Cleciu, presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI), admite ca atitudinea agentilor imobiliari a parut uneori aroganta, insa ea a fost data de proprietari, pentru ca, in primul rand, atitudinea acestora a fost una gresita.
„In realitate, un agent imobiliar trebuie sa stie ca munca lui nu este aceeasi cu cea a unui agent de turism: plimbi clientul, ii arati cateva camere, ii arati unde e baia, ce vede cand deschide fereastra si gata. Desigur ca acest stil poate functiona o scurta perioada, insa pe termen lung, cine vrea sa supravietuiasca in piata imobiliara, stie ca nu aceasta este atitudinea potrivita", subliniaza Ruxandra Cleciu .
In ultimele sase luni, 10-15 agentii imobiliare din Bucuresti, membre ale ARAI si-au suspedat activitatea, din cele 200 de agentii membre. In plus, altor 20-25 de agentii le-au fost suspendate licentele de membre ARAI pentru neplata. Astfel, din cele 200 de agentii membre in toamna anului trecut, in prezent au mai ramas 160.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu