Exclusivitate si MLS romanesc 2
Publicarea acestei atitudini eu o consider manipulare. Daca ar fi prezentat solutii alternative pe piata romaneasca de astazi mi s-ar fi parut OK.
Dar numarul tranzactiilor imobiliare s-a injumatatit. Se simte acut nevoia de cooperare si coerenta in imobiliare. Cum putem coopera fara frica de tzeapa sau de lipsa de profesionalism a unor colegi?
Problema este ca acesti agenti vor lucra “acoperit” si fata de colegii de breasla si chiar uneori fata de colegii din birou. Ei stiu ca oricand vor sa duca un client la aceasta oferta pot afla de la vanzator ca s-a vandut. Nu au nici un control asupra tranzactiei si pe masura ce trece timpul sansele de a o finaliza scad. Interesul agentului scade si el. Este tentat sa se ocupe cu precadere de oferte mai proaspete sau la care are mai mult control.
Publicitatea pe care o face este redusa, expunerea ofertei este redusa, facuta la modul general(ex: “casa exceptionala in zona buna”), fara detalii care ar putea conduce concurenta spre informatie si finalizare. Nu publica poze relevante, harta zonei si nu instaleaza banner. Cooperarea pe scara larga cu ceilalti agenti nici nu se discuta.
Potrivit majoritatii estimarilor, tranzactiile imobiliare au scazut ca numar cu peste 50% .
Piata s-a transformat intr-o zona a cumparatorilor, deveniti rari si pretentiosi. Nu mai este suficient sa plimbi cumparatorul la cateva oferte si sa te astepti la comision. A scazut probabilitatea de a tranzactiona o proprietate din baza proprie de date cu un client propriu. Tranzactiile din ce in ce mai des se fac doar in colaborare cu alte agentii imobiliare. E nevoie de mecanisme de colaborare bazate pe corectitudine si siguranta.
In absenta acestor mecanisme am trait toate tipurile de tzepe posibile din partea “colegilor”. Contractul de colaborare nu este suficient fara exclusivitate. Atunci cum sa colaborezi pe scara larga cand oricand te poti trezi cu afacerea rezolvata de altii? Si daca nu poti colabora sansele de a rezolva problema clientului sunt reduse. Clientul isi pierde rabdarea si respectul pentru breasla agentilor imobiliari. Nu reuseste sa vanda/cumpere. Agentul a mai muncit o data pe gratis. A ramas fara inca un client . Chiriile/ratele la sediu si masini trebuiesc insa platite.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu